Activități desfășurate de polițiști pentru siguranţa cetățenilor. Pe parcursul zilei de ieri, 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități pentru siguranța circulației pe drumurile publice din judeţ și asigurarea unui climat de siguranță civică.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate peste 90 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 20.000 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 4 permise de conducere.
Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat în trafic, trei conducători auto, cu vârste cuprinse între 33 și 40 de ani, toți din județul Satu Mare, care conduceau cu viteze cuprinse între 108 km/h și 110 km/h.
Un conducător auto, de 40 de ani, a fost surprins de către polițiști, pe DN 19, în localitatea Păulian, în timp ce efectua manevra de depășire neregulamentară.
Tuturor le-au fost reținute permisele de conducere.