Dezvăluiri mai puțin cunoscute despre poetul Octavian Goga, de la a cărui moarte se împlinesc 75 de ani

În urma alegerilor parlamentare din 20 decembrie 1937, alegeri la care au participat 13 partide şi 53 de grupări politice, niciun partid nu a obţinut 40% din totalul voturilor pentru a forma guvernul. În această situaţie regele Carol al II-lea a încredinţat conducerea guvernului lui Octavian Goga, conducătorul Partidului Naţional Creştin, care obţinuse în alegeri doar 9,15% din voturi.

Octavian_Goga_at_1923Cu acest pas, regele şi-a pregătit instaurarea propriei guvernări autoritare. Urmărea compromiterea Partidului Naţional Creştin şi să demonstreze că nici guvernarea unui partid de orientare extremistă nu are sorţi de izbândă în rezolvarea problemelor majore ale ţării şi astfel, Carol al II-lea putea prezenta monarhia în puterea unei instituţii capabile să lichideze anarhia internă şi să asigure în mod eficient apărarea intereselor statului pe plan internaţional.1

Promovarea lui Octavian Goga ca prim – ministru nu era prima experienţă politică a poetului. El a deţinut funcţia de ministru al Instrucţiunii şi Cultelor între (5-16 decembrie 1919) respectiv 13 iunie 1920-13 decembrie 1921, ministru de Interne, 30 martie 1926-4 iunie 1927.2 Ca demnitar de stat şi om politic, Goga a acţionat pentru soluţionarea realistă a problemei minorităţii maghiare din Transilvania. A contribuit la asigurarea condiţiilor materiale pentru continuarea activităţii Operei şi Teatrului Maghiar din Cluj, a altor instituţii cultural-artistice de pe cuprinsul Transilvaniei, devenită parte a României întregite. A iniţiat şi semnarea Pactului de la Ciucea care viza eliminarea tensiunilor din relaţia clasei politice româneşti cu elita politicienilor maghiari şi asigurarea participării acestora, într-un cadru firesc, legal, la viaţa social-economică şi politică a României Mari.3

Cel care avusese această ascensiune fulminantă şi în cele din urmă o cădere spectaculoasă, Octavian Goga, de la a cărui moarte se împlinesc la 7 mai 75 de ani, s-a născut în 1 aprilie 1881 la Răşinari, în judeţul Sibiu, ca fiu al preotului ortodox Iosif Goga şi al Aureliei, învăţătoare. A urmat şcoala primară în satul natal, iar în 1890 s-a înscris la liceul de stat maghiar din Sibiu, astăzi Liceul „Gheorghe Lazăr”. În urma unui incident cu profesorul de istorie Tompa Arpád care îi umilea pe elevii români, şi-a cerut transferul la liceul românesc din Braşov, împreună cu viitorul istoric Ioan Lupaş.4 Aşa cum scrie Onisifor Ghibu în amintirile sale, plecarea lui Goga la Braşov s-a transformat într-o uriaşă manifestare naţională de simpatie, toţi colegii români petrecându-l la gară cu mare alai.5 În 1900 Goga s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta. Studiile universitare le-a încheiat în 1904 la Berlin. Primele sale poezii au apărut în Tribuna, Revista ilustrată, Familia, Luceafărul. În 1905 i-a apărut la Budapesta volumul „Poezii”, considerat a fi un eveniment literar, „începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc”.

Începuturile de gazetar ale lui Octavian Goga, sunt legate de revista Luceafărul, înfiinţată de el alături de Al. Ciura şi Octavian Tăslăuanu. Sub conducerea sa, în 1907, a apărut o altă revistă întitulată „Ţara Noastră”, un săptămânal care a apărut mai întâi la Sibiu, apoi la Cluj, între 1922-1931 şi în sfârşit la Bucureşti, între 1932-1938. Goga a mai publicat în revistele „Epoca”, „Adevărul”, „Flacăra” şi „România”, scrierile lui putând fi comparate stilistic şi tematic, susţin unii, cu cele ale lui  Eminescu. Publicistica lui se axează pe problemele românismului. Ca dramaturg, Goga este autorul pieselor „Domnul notar” (1914) şi „Meşterul Manole” (1928). Ca traducător este autorul „Tragediei omului” (1930) de Madách Imre. Pentru articolele publicate în „Ţara Noastră”, în care lua atitudine faţă de situaţia grea a ţăranilor, Goga a fost arestat în două rânduri, în 1911 şi 1913, fiind închis la Seghedin. După trecerea lui în România, autorităţile austro-ungare i-au intentat un proces de înaltă trădare, fiind condamnat la moarte în contumacie.

La 10 februarie 1938, primul ministru în funcţie a fost primit în audienţă la rege, care îl anunţă pe Goga de necesitatea numirii unui guvern de uniune naţională. Octavian Goga i-a spus regelui că în acest caz ţine demisia guvernului la dispoziţia sa,6 ceea ce s-a şi întâmplat, Goga declinând onoarea de a face parte din noul guvern.7

Retras singur la Castelul de la Ciucea, Goga a suferit la 5 mai 1938, în parcul conacului, un accident vascular cerebral8 şi a intrat în comă. A decedat după două zile, pe 7 mai 1938 la ora 14.15. Pe 11 mai, din dispoziţia regelui, i s-au făcut funeralii naţionale. Sicriul a fost transportat cu trenul la Bucureşti şi a fost aşezat în rotonda Ateneului până pe 14 mai când a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Ulterior trupul poetului a fost reînhumat la conacul de la Ciucea, conform dorinţei lui.

Dan Brudaşcu, cadru didactic la Universitatea „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, fost deputat PRM între 2000-2004, într-un studiu al său9, este de părere că Octavian Goga ar fi murit otrăvit din ordinul regelui Carol al II-lea. Dacă Corneliu Zelea Codreanu a putut fi arestat şi ucis apoi în noaptea de 29-30 noiembrie 1938, Octavian Goga era o personalitate cunoscută şi apreciată de cercurile politice academice şi literare. Eliminarea lui trebuia făcută cu prudenţă. Misiunea ar fi fost încredinţată lui Mihail Morozov, eminenţa cenuşie a regelui, şeful serviciilor secrete. În data de 5 mai, Octavian Goga era la Cluj, unde s-a întâlnit cu unii dintre prietenii săi politici, printre aceştia fiind şi Sebastian Bornemisa, fost primar al Clujului şi membru în guvernul Goga. Prietenii s-au întâlnit la Restaurantul „New York” (ulterior „Continental”). Aici i-ar fi fost administrată otrava, în berea pe care au consumat-o. Dan Brudaşcu precizează într-o notă de subsol (48) că „ucigaşul poetului a fost chiar Sebastian Bornemisa. Justificarea acestei crime ar constitui-o faptul că Octavian Goga îşi dăduse, cu mai puţin de 5 ani în urmă, demisia din rândurile francmasoneriei”. Goga a recurs la acest gest deoarece ştia că viitoarele sale orientări politice de extremă dreaptă însoţite de deciziile antisemite, intră în contradicţie cu „politica” francmasoneriei. Tot Dan Brudaşcu precizează: „Nu deţinem niciun fel de dovezi că, într-adevăr, fostul primar al Clujului şi membru al Cabinetului Goga s-ar face vinovat de o asemenea crimă”. Cel care a pus diagnosticul de „congestie cerebrală” a fost medicul satului Ciucea, dr. Perciun. În ziua de 6 mai, atunci când Goga era bolnav, l-a vizitat renumitul medic clujean Iuliu Haţieganu, care, după ce l-a consultat pe bolnav, i-ar fi reproşat dr. Perciun de ce nu şi-a dat seama că era vorba de otravă, nefiind nicidecum vorba de congestie cerebrală, ceea ce ar fi impus folosirea imediată a unui antidot împotriva otrăvii.

De curând s-a descoperit în arhivele germane un memoriu scris de soţia poetului, Veturia Goga (a doua soţie a poetului), în care se menţionează fapta de otrăvire constatată de dr. Iuliu Haţieganu şi declaraţia valetului Simion.10 Memoriul a ajuns la Hitler, care ar fi dat ordin lui Goebels să verifice cazul. Referatul acestuia confirmă întrutotul veridicitatea acuzaţiilor Veturiei Goga. Despre Veturia Goga aflăm aspecte deosebit de interesante într-o carte11 scrisă de Mircea Goga,12 strănepot al poetului (din prima căsătorie). El o consideră pe Veturia Goga  „un cal troian” în cadrul relaţiilor României cu Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, ea slujind la doi stăpâni în acelaşi timp.

                                                                                                                                  Prof. Carol C. Koka

Bibliografie și note explicative:

         ________________________

1.            Florea Nedelcu, De la Restauraţie la Dictatura Regală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p.386

2.            Ioan Scurtu şi colab. Enciclopedia de istorie a României, Editura „Meronia”, Bucureşti, 2002, p.131-138

3.            Dan Brudaşcu, Octavian Goga otrăvit din ordinul lui Carol al II-lea, Pro SAECULUM, 4/2006, p.1

4.            Discursul de apărare rostit de dl. Octavian Goga la curtea de juraţi din Cluj în 10 noiembrie a.c. în Ţara Noastră, anul II, nr. 46, 9/22 noiembrie 1908, p.1-3

5.            Onisifor Ghibu, Oameni între oameni, Editura Eminescu, Bucureşti, 1990, p.184

6.            Mihai Fătu, Cu pumnii strânşi, Editura „Globus”, Bucureşti, 1993, p.287

7.            Ibidem

8.            Doreşte să scrie pe o coală albă cuvântul “Dragă Veturia …” dar după două litere îi cade condeiul şi mâna care a slujit cu atâta folos literaturii româneşti nu-l mai ascultă. Este ultimul mesaj al lui Goga. Petru Mareş, Tribuna, 10 decembrie, 2010.

9.            Dan Brudaşcu, op. cit. p.1-10

10.          Ibidem, p. 8-9

11.          Mircea Goga, Veturia Goga „Privighetoarea lui Hitler”, Editura RAO, Bucureşti, 2007.

12.          Profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Autor a numeroase volume de versuri şi studii lingvistice.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on mai 6, 2013. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

One Response to Dezvăluiri mai puțin cunoscute despre poetul Octavian Goga, de la a cărui moarte se împlinesc 75 de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.