Elevii de la Colegiul Tehnic ”Unio-Traian Vuia”, s-au informat referitor la delincvența juvenilă

În perioada 8-12 octombrie s-a desfășurat, la majoritatea unităților de învățământ din județ, „Săptămâna justiției”, cu acțiuni de informare pe diverse teme, cum ar fi: „Norme pro și antisociale”, „Traficul și consumul ilicit de droguri”, „Eu și faptele mele”, „Sistemul judiciar din Romania, drepturi și libertăți”.

În cadrul Colegiului Tehnic „Unio-Traian Vuia”, judecătorul Eugen Roșioru a prezentat activitatea în data de 8 octombrie cu tema „Norme pro și antisociale”, pentru elevii claselor a IX-a din liceu, în colaborare cu directorul Popescu Vlaicu și profesorul consilier al liceului, Raluca Simoni.

De asemenea, s-a desfășurat o activitate în cadrul Proiectului „Adolescent responsabil”, cu o vizită la penitenciar, la care participă clasa a IX-a a, împreună cu dirigintele Alin Silaghi. Acest proiect a fost implementat în liceele sătmărene și în centrele de plasament timp de 6 luni și are ca scop reducerea riscului de implicare a tinerilor în săvârșirea unor fapte infracționale care intră în sfera delincvenței juvenile.

Proiectul presupune o sesiune informativă susținută de polițiști privind faptele infracționale care intră în sfera delincvenței juvenile, măsurile privative/neprivative în cazul minorului, legislația care reglementează domeniul delincventei juvenile. Aceste probleme tematice au fost prezentate de inspector principal Liviana Chiorean din cadrul Inspectoratului de Poliție Satu Mare, și, din partea Penitenciarului, psiholog Tarța Anca și educator Roana Iugan.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 12, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.