Noi sume alocate pentru modernizarea și întreținerea drumurilor județene

După ce în ultima ședință a Consiliului Județean Satu Mare au fost suplimentate, cu 900.000 de lei, fondurile destinate lucrărilor de întreținere a drumurilor județene, dar și ca urmare a condițiilor meteorologice favorabile desfășurării acestor lucrări, a fost semnat un nou pachet de contracte subsecvente pentru execuția lucrărilor de întreținere.

Astfel, pe DJ 194C, se lucrează la întreținerea drumului cu material pietros pe tronsonul Botiz – Odoreu, iar în zilele următoare vor începe lucrările la DJ 195C, tronsonul Moftinu Mic –  Sânmiclăuș și DJ 109N în localitatea Unimăt, unde se va așterne un strat bituminos de 6 cm.

De asemenea, sunt prevăzute a se efectua lucrări de plombări pe următoarele tronsoane de drumuri județene: DJ 109P Cehal-Cehăluț, DJ 195B Moftinu Mare – Crișeni – Craidorolț, DJ 196B Sanislău – Petrești, DJ 109L Gherța Mică – Gherța Mare și pe drumul de acces către depozitul ecologic Doba.

Pe alte două tronsoane de drum vor avea loc lucrări de tratare a burdușirilor: DJ 195C Căuaș – Hotoan și la intersecția DJ 194 cu DJ 194C, în localitatea Lazuri.

În paralel cu lucrările de întreținere, continuă și execuția lucrărilor de modernizare a drumurilor județene. În cursul acestui an se va încheia  modernizarea DJ 108L pe tronsonul Tășnad – Craidorolț, Terebești – Mădăras. Mai sunt în curs de execuție lucrările începute pe drumul 108M Tășnad – Santău – Andrid – Tiream – Carei și cele de pe tronsonul Carei – Cămin – Berveni – frontiera cu Ungaria. Se mai lucrează la modernizarea drumului județean 193A, pe tronsonul Socond – Hodișa – Solduba și la tronsonul DJ 195B Mihăieni – Țeghea – Craidorolț.

Pentru desfășurarea traficului în condiții de siguranță pe timp de iarnă, Consiliul Județean Satu Mare va semna cu Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare un program comun de măsuri. Totodată, se pregătește semnarea contractelor subsecvente pentru deszăpezirea drumurilor pentru cele 4 zone ale județului: Carei – Tășnad, Supur – Acâș, Satu Mare (inclusiv zona Codru) și Oaș. Conform previziunilor meteorologice, în județul Satu Mare nu se prognozează temperaturi negative în timpul zilei și nopții, până la mijlocul lunii noiembrie.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 16, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.