Ședința ATOP la Ardud. Posturile comunale de poliție vor fi completate cu noi efective

Joi, 18 octombrie 2018, în sala de ședințe a Primăriei Ardud, a avut loc şedinţa Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare. Au participat membrii A.T.O.P. Satu Mare, șeful Inspectoratului de Poliție Satu Mare, conisar șef Sorin Daniel Stan, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare, colonel Nicolae Dima, primarul Ardudului, Ovidiu Duma, subprefectul Altfatter Tamás, primarii și șefii de post din comunele Acâș, Beltiug, Bogdand, Hodod, Homoroade, Socond, Supur, Viile Satu Mare și Terebești. 

Ședința a fost coordonată de Andrei Veron, președintele A.T.O.P. și a fost pregătită de consilierul Melania Roca.

La primul punct din ordinea de zi, dezbatere privind modul în care se implică primăriile în asigurarea climatului de siguranță al cetățenilor, vorbitorii au informat că există o bună colaborare între primării, poliție, poliție locală cu care ori de câte ori este nevoie sunt organizate patrule mixte. Ca urmare, a scăzut în ultima perioadă infracționalitatea. Un rol important în prevenire îl au camerele de supraveghere în număr suficient în majoritatea comunelor, cu excepția comunei Bogdand, unde nu sunt camere instalate și nici paznici. Se motivează că aici în ultima perioadă nu s-au produs evenimente. În schimb este nevoie de instalarea de camere în toate comunele, și în satele aparținătoare.

Cu privire la stadiul obținerii Avizului I.S.U. de înființare a Serviciului voluntar pentru situații de urgență pe raza UAT-ului, conform Ordinului M.A.I. 96/2016, șeful I.S.U ”Someș” Satu Mare, colonel Nicolae Dima a spus că ”nicio UAT nu are autorizație pentru fucționarea Serviciului voluntar pentru situații de urgență” din cauza imposibilității primăriilor de a asigura dotările necesare care presupun costuri mari. A recomandat accesarea unor fonduri europene pentru aceasta, precum și prevederea în bugetele proprii de sume necesare.

Șeful I.P.J. Satu Mare, comisar șef Sorin Daniel Stan a anunțat că în curând se vor completa efectivele de la posturile de poliție comunale cu absolvenții ultimei promoții.  A făcut apel la cei prezenți pentru popularizarea campaniei de recrutare de agenți de poliție pentru școlile existente.

S-a ridicat problema recuperării amenzilor de la persoanele care nu au venit, și care au trebui să presteze muncă în folosul comunității. S-a subliniat că la ora actuală nu sunt măsuri legale pentru a-i obliga la muncă în folosul comunității.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 18, 2018. Filed under Uncategorized. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.