Vizita Jandarmilor la Colegiul Tehnic de Transporturi şi Telecomunicaţii ”Ion I.C. Brătianu”

Luni, 29 octombrie, jandarmii sătmăreni au desfăşurat activităţi preventiv educative la Colegiul Tehnic de Transporturi şi Telecomunicaţii ”Ion I.C. Brătianu” la care au luat parte elevii claselor a X – a, a XI- a şi a XII –a.

Pentru început, jandarmii le-au explicat elevilor rolul şi atribuţiile Jandarmeriei Române în asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, iar apoi au detaliat şi prezentat principalele misiuni ale instituţiei.

În cea de-a doua parte a întâlnirii s-au purtat discuţii despre violenţa şi formele ei de manifestare, consecinţele actelor de violenţă, modul de comportare în cazul în care elevii sunt victime sau martori ale unor fapte sau acte de violenţă, regimul răspunderii penale a minorului, regimul măsurilor educative neprivative şi privative de libertate.

După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii au urmărit atragerea audienţei spre dialog şi expunerea propriei păreri cu privire la violenţă şi la modul în care trebuie sa acţioneze în cazul declanşării acesteia.

În final a fost prezentat un material video cu tema „Tentaţiile adolescenţei”.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on octombrie 31, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.