Voluntarii ecologi au participat la o instruire privind importanţa Someșului Inferior, la ”Casa Verde”

Luni, 12 noiembrie 2018, la Complexul de educaţie ecologică “Casa Verde” s-a desfăşurat instruirea unui grup de 12 voluntari ecologi, membrii ai Asociaţiei Caiac SMile Satu Mare, pasionaţi de natură şi plimbări cu caiacul pe râul Someş. Tema instruirii a fost familiarizarea cu speciile observate pe râul Someș și cu cele pentru care a fost desemnat situl Natura2000 ROSCI0436 Someșul Inferior.

Formatorii din partea APM Satu Mare au fost Adriana Culda – consilier relaţii publice care a prezentat proiectul “Coridor verde fără frontiere” precum şi stadiul de implementare al acestuia şi Cristina Lincar – consilier biodiversitate care a prezentat Situl Natura2000-ROSCI0436 Someșul Inferior – sit de interes comunitar, concentrând prezentarea pe biodiversitatea acestui areal.

Ca şi coordonator al Asociaţiei CaiacSMile, Ionuţ Stancovici a mulţumit formatorilor pentru această acțiune de instruire ţinând cont că o parte dintre păsările prezentate le-au observat în traseele făcute pe râul Someş şi nu cunoșteau speciile.

Acțiunea a fost una activă, cu discuții interactive în urma cărora s-au conturat idei și s-au propus acțiuni comune pentru viitor, pentru a atrage atenția asupra necesității păstrării unui râu curat având în vedere că râul Someș este ”șira spinării” a uneia dintre cele mai importante zone umede din județul Satu Mare.

Membrii Asociației Caiac SMile au propus organizarea unor ieșiri periodice (lunar sau sâptămânal) în care tinerii să observe păsările, să învețe să le identifice și să înțeleagă importanța acestora în ecosistem. Astfel asociația își dorește ca prin ieșirile cu caiacul pe râul Someș, participanții să aibă parte nu doar de aventură, ci și de descoperiri interesante în ceea ce privește natura și să devină un organism formator de tineri responsabili făță de un mediu curat și sănătos în beneficiul tuturor.

De asemenea s-a mai propus o nouă întâlnire în cadrul căreia participanții la plimbările cu caiacele pe Someș, care au colectat informații și au surprins în fotografii speciile întâlnite, să schimbe idei și date în vederea perfecționării cunoștințelor despre situl Natura 2000 ROSCI0436 Someșul Inferior.

La finalul instruirii fiecare voluntar a primit un flyer cu principalele specii de animale observate pe cursul râului Someş, ca să le poată identifica uşor în plimbările lor viitoare cu caiacele pe Someş.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on noiembrie 13, 2018. Filed under Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.