Scriitorul Ioan Nistor a fost sărbătorit și la Negrești-Oaș, la împlinirea vârstei de 70 de ani

Lectura poetică a devenit o încântare rară a sufletului într-o lume cotropită nemilos de mijloacele mass-media și de universul virtual al internetului. Îndemnați și inspirați de profesorul negreștean Ștefan Haiduc, profesorii de la Liceul Teoretic Negrești-Oaș, cu sprijinul directorului, prof. Viorel Bud, au înnobilat Poezia printr-o aniversare deosebită, sărbătorindu-l luni, 10 decembrie la Liceul Teoretic Negrești Oaș pe scriitorul Ioan Nistor care a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani. Originar din Prilog – Țara Oașului, fost absolvent al Liceului Teoretic din Negrești-Oaș, Ioan Nistor a locuit de-a lungul vieții la Satu Mare, pecetluind valoric atât destinul culturii sătmărene, cât și românești, prin zecile de studii, articole și publicații care au văzut lumina tiparului timp de aproape o jumătate de secol.

Pentru volumele publicate la diverse edituri din țară, poeziile sale fiind traduse în mai multe limbi din străinătate, Ioan Nistor a fost răsplătit cu binemeritate premii și distincții, la care s-a adăugat și placheta omagială oferită de Liceul Teoretic din Negrești-Oaș. Ca însemn de apreciere, prețuire și considerație, elevii liceului negreștean au pregătit momente artistice unice, de o emulație lăuntrică specială, izvorâtă din trăirea oșenească a focului viu nestăvilit.

Desfășurată într-un cadru școlar prin participarea a 40 de elevi de la Liceul Teoretic Negrești-Oaș, dar și cu invitați de la școlile generale negreștene, manifestarea a dobândit strălucire prin interpretarea unor colinde tradiționale oșenești, prin dialogul confesiv al oamenilor de cultură care au luat cuvântul: prof. Ștefan Haiduc, Remus Vârnav, dr. Aurel Pop – directorul Editurii Citadela din Satu Mare.

Proiecțiile de fotografii au evocat momentele esențiale care au marcat destinul creatorului Ioan Nistor, interpretarea remarcabilă a elevei Iulia Corpaș, de la liceul negreștean care a cântat la pian și voce Imnul închinat Țării Oașului, cu versuri compuse de poetul aniversat, toate au contribuit pe deplin la conturarea unei atmosfere de autentic cenaclu literar-artistic, cu mare rezonanță emoțională și afectivă. Rostind metaforele întruchipate de fiorul liric, elevii care au recitat din creația poetului Ioan Nistor au redat freamătul tainic al profunzimilor spiritului.

Acest medalion cultural dedicat scriitorului Ioan Nistor a încununat colaborarea sa cu Liceul Teoretic din Negrești-Oaș care a moștenit Revista Miradoniz, fondată de poetul sătmărean pe vremea când era profesor la Școala Dariu Pop, reusind să-i continue cu profesionalism activitatea de publicist, prin publicarea a 5 numere noi de revistă școlară. Leagăn de dor și pământitate celestă plămădită din țâpurituri luminescente, universul oșenesc încrestează pe răbojul Timpului, 70 de ani cuibăriți în ritmul eternității, acordat pentru totdeauna cu un suflet profund, încolțit din Poezie Vie…

La mulți ani luminoși, Ioan Nistor!

Mihaela Grigorean

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on decembrie 13, 2018. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.