Amenzi de 10.100 lei aplicate ieri de polițiști în județ, și 2 permise de conducere reținute

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 3 ianuarie a.c., acțiuni de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică și de combatere și prevenire a accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale.Astfel, la data de 3 decembrie a.c. polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.100 de lei, au reținut 2 permise de conducere și au ridicat 4 certificate de înmatriculare.

Totodată, în urma activităților desfășurate de către polițiștii Serviciului Rutier au fost depistați în trafic, pe raza orașului Negrești Oaș, cinci conducători auto, cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, care se aflau sub influența substanțelor psihoactive fiind testați pentru depistarea drogurilor din salivă, rezultatul acestora fiind pozitiv.

În toate cazurile s-au înregistrat dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea polițiștii Secției Poliție Rurală Beltiug au identificat în trafic un bărbat, de 42 de ani, care conducea un moped neînmatriculat fără a poseda permis de conducere de nicio categorie.

Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 4, 2019. Filed under Infracțiuni, Locale. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.