Cea de-a șasea ediție a „Maratonului poeziei românești”, organizată la Castelul din Carei

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale și a aniversării a 169 ani de la nașterea poetului național, Mihai Eminescu, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, cu sprijinul Direcției de Cultură și Sport a municipiului Carei, organizează cea de-a șasea ediție a Maratonului poeziei românești. 

Evenimentul își propune popularizarea autorilor români de poezie în rândul tinerilor și conștientizarea importanței cunoașterii propriilor valori culturale.

Maratonul poeziei românești se va desfășura marți, 15 ianuarie 2019, între orele 09.30 – 14.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi și va consta într-un recital de poezie, susținut de elevi invitați de la instituțiile de învățământ din municipiul Carei.

Se vor putea recita poezii scrise de autori români, indiferent de curentul literar sau de genul de poezie abordat. Doritorii pot recita chiar și creații proprii sau chiar interpreta versuri care au fost transpuse muzical.

Ediția din acest an mai aduce două surprize pregătite de organizatori: „poezia cu dedicație” și „laboratorul de catrene”.

Vă invităm pe acestă cale să participați la Maratonul poeziei românești.

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on ianuarie 9, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.