Festivalul Concurs Național Folcloric ”Rozmarin în colţu’ mesii”, la ediția a VI-a

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Națională de Folclor din România, organizează în perioada 16-17 martie 2019, cea de-a VI a ediţie a Festivalului Concurs Național de Folclor ,,Rozmarin în colţu’ mesii”. Concursul îşi propune valorificarea, popularizarea cântecului şi portului popular românesc autentic, descoperirea de noi talente, precum și promovarea costumului popular tradițional.

Unul dintre aceste frumoase cântece se regăsește în repertoriul marelui rapsod al Nordului, Nicolae Sabău care a cules melodia ,,Rozmarin în colțu’ mesii“ din localitatea Medieșu Aurit.

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare a considerat că acest cântec devenit celebru în întreaga țară merită un festival, inițiat în anul 2014 și care treptat de la o manifestare zonală a deveit în scurt timp un festival important care adună soliști din întreaga țară.

Sâmbătă, 16 martie 2019, de la ora 16:00 în Sala Amfiteatru a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare, se va desfășura concursul de interpretare vocală, juriul fiind format din: Sergiu Vitalian Vaida -realizator TV, Dorel Cosma – manager al Palatului Culturii Bistrița și președinte al Uniunii Mondiale de Folclor (IGF), Ovidiu Purdea Someș – interpret, Vasile Corpodean- manager al Școlii de Arte „Tudor Jarda” Cluj, și Petrică Mureșan – interpret.

Duminică, 17 martie 2019, de la ora 17:00 în Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare va avea loc Gala Laureaților și Spectacolul Artistic.

În program:

Nicolae Săbău
Ciprian și Mihaela Istrate
Petrică Mureșan
Ovidiu Purdea Someș
Mărioara Sighiartău
Alexandra Chira
Anca Branea
Alexandra Antal (câștigătoarea trofelului din 2018)
Ansamblul Folcloric al Județului „DORURI SĂTMĂRENE”
Acompaniază orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Cununa de pe Someș” Bistrița, dirijor – Alexandru Demeter

*Pentru spectacolul din data de 17 martie, rezervarea locurilor se va face la sediul Centrului de Creație, str. Mihai Viteazu, nr. 32, sau la Casa de Bilete a Casei de Cultură a Sindicatelor Satu Mare. Intrarea este liberă!

Share This Post

Google1DeliciousDiggGoogleStumbleuponRedditTechnoratiYahooBloggerMyspaceRSS
Posted by on martie 6, 2019. Filed under Cultură, Educație. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0. You can leave a response or trackback to this entry

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.